Arsenie Boca
A ne ruga înseamna a ne înalta spiritul si inima catre
Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I
implora ajutorul.
A ne înalta spiritul
catre Dumnezeu înseamna a ne smulge din vârtejul treburilor omenesti a tuturor
atractiilor pamântului, fie pur materiale, fie intelectuale, dupa gradul de
cultura al fiecaruia. Ori ce bucurie a trupului si a spiritului trebuie
înlaturata pentru a putea convorbi cu Dumnezeu si a ne darui Lui în întregime.
A aduce lauda lui Dumnezeu înseamna a recunoaste ca toata
fiinta noastra este creata si-I apartine Lui. Deci ascultarea noastra o datoram
numai Lui, caci suntem opera Lui si trebuie sa ne îndeplinim misiunea pe care
ne-a încredintat-o El. Orice alt scop am vrea sa atingem în viata, în afara
vointei lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual.
Noi suntem creati cu
un scop bine determinat de Creatorul nostru si El ne-a pus la dispozitie toate
mijloacele ca sa-l atingem. Pentru mântuirea noastra El ne-a daruit totul,
chiar pe unicul sau Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viata si descoperitor al
vointei Sale.
A fugi si a ne eschiva de la cunoasterea vointei lui
Dumnezeu, în ceea ce priveste sensul si scopul nostru în viata si a ne fauri unul
personal dupa aprecierea noastra, înseamna a ne condamna singuri la moarte
vesnica. Astfel deci, pe buna dreptate, suntem datori ….sa aducem cu laudele si
multumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat prada propriilor
fantezii, conducându-ne in mod gresit, ci din contra ne-a aratat clar si precis
calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat,
nascut ca si noi din carne si sânge si având aceleasi cerinte ca ale noastre pe
care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie sa le rezolvam.
Cine îl are pe Iisus
de model în toate actiunile vietii lui, acela si-a gasit sensul vietii si pacea
sufletului lui.
Recunostinta noastra fata de Creator trebuie sa fie
nesfârsita. Toate popoarele lumii, chiar si cele barbare, simt necesitatea
rugaciunii de adorare, care este de fapt fondul oricarui cult religios.
A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru
este alt obiectiv al rugaciunilor noastre. Acest corp care desi este o
capodopera a Maestrului Creator, totusi în urma neascultarii fata de vointa
Stapânului si-a pierdut starea de fericire vesnica în care a fost orânduit la
început si pe care altfel ar fi putut sa si-o pastreze. Uneltirile diavoului
însa l-au determinat sa-si satisfaca dorintele si poftele personale calcând
vointa si porunca Creatorului, asa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca
o mostenitoare credincioasa a primului si neascultatorului ei reprezentant.
Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea si
suferinta. Corpul nostru se zbuciuma în zadar, caci destinul lui este
implacabil, dreptatea Creatorului trebuie sa aiba loc.
Ferice de cei ce-si
descopera sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidenta ca în
afara de corpul lor pieritor, ei poseda aceasta comoara ce nu va pieri odata cu
trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanturi, e dornic
de adevar si de lumina, suspina dupa revenirea lui la prima stare de fericire
si simte ca aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi
Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a
facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este
singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.
Rugaciunea devine
familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii da
usurinta.
Trebuie sa-L
consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, fara
falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in
constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in
cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si cu inima deschisa, asa cum
o doreste El.
Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam
O atentie interioara,
ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si
neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci cand
buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El,
ca vocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur
spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate, mediteaza
asupra perfectiunii lui Dumnezeu.
O atentie literala
este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor
strict.
O atentie materiala
este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne
indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale.
Totusi, dupa
sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui
Dumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui.
De multe ori, atunci
cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate
concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne
deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti
pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de
rugaciune, savarsim o mare greseala.
Rugaciunea nu trebuie
considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al
imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu
usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea
sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor
Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu
asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este
adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de
Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in
renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala.
Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.
Astfel chiar daca in
timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea inima noastra, intentia de a-L adora si a-L
iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.
Vointa nu are insa
niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sa le si
alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta
Lui fuge de noi, aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne
lega si mai strans de El, pentru a ne demonstra ca fara El si lipsiti de El
devenim incapabili, neputinciosi. Carapacea corpului nostru constituie o
permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu, o renuntare la sublima fericire
pe care o vom avea numai dupa distrugerea acestei carapace. Atunci abia
spiritul nostru va fi de-a pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorul sau.
Sa-l contemplam fata catre fata, “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a
auzit”.
De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare
si neincredere este cea mai curata rugaciune.
Un suflet care se
roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o
mortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de
valoare decat practica neincetata a rugaciunii Si fara a simti o sensibila
consolare Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai
mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o
repulsie pentru rugaciune!
Sublimul exemplu si
ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la
orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului
omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de
abandonare totala.
“Parinte, de ce m-ai parasit”
Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de
abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca,
acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de
indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca
cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o
consolare sensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima
nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela
voieste ce voieste Dumnezeu.
Niciodata nu ne vom
lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari si
reveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom
avea. De teama lor ne pierdem si mai mult puterea spirituala.
Cand dupa o rugaciune
facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat permanent
spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi
dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii. Dar
atunci cand nu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu
permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au
puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!,
ce stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala...
Sa ne rugam deci, sa
inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii.
Necesitatea rugaciunii
A intreba daca
rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu.
Ce este omul prin el insusi Un neant, un intuneric plin de mizerie, supus
degradarii. Prin el insusi este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si
ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat. Avem deci o mare nevoie de
harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele
a nu-l confunda cu raul si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a
inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin rugaciune. “Fara Mine nimic nu puteti face”.
Cine se dispenseaza de rugaciune pierde ajutorul lui
Dumnezeu si mintea lui ramane intunecata, iar viata lui este o permanenta
ratacire.
Dumnezeu acorda
totusi harul Sau, fara sa fi cerut, celor ce au vocatia credintei innascuta in
ei. Dar acestia, daca vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o ruda
credincioasa care s-a rugat neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa
binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe cei ce-l iubesc.
Iisus ne indeamna
“Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide” iata calea de a-si insusi
harul si mila lui Dumnezeu, calea de a capata lumina cea adevarata, cunostinta
cea sigura si nefalsificata.
Iar Iisus adauga
”Rugati-va neincetat”, iar Sfantul Pavel recomanda pocaitilor sai sa se roage
fara intrerupere.”Rugaciunea este asemanatoare respitatiei crestinului, care
prin ruga sa elimina aerul corupt al secolului pentru a aspira in schimb
spiritul datator de viata al harului lui Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Crisostom,
iar a inceta sa ne rugam este ca si cum am scoate un peste din apa. Rugaciunea
este viata crestinului. Pentru a ne salva trebuie mai intai sa ne cunoastem pe
noi insine, sa ne indepartam de frivolitatile si desertaciunile lumii, sa
capatam o cunostinta luminata asupra adevaratelor noastre indatoriri. Ori
acestea Dumnezeu ni le descopera in timpul rugaciunii.
Cat de lipsiti de
lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si
purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor,
traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.
Numai rugaciunea i-ar
putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a daruit
credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar
Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat
comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului. Ei vor avea
parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.
“Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine”,
spune Sfantul Augustin, iar Sfantul Efrem spune “Rugaciunea este paznicul
modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urei, reprimarea orgoliului,
consolarea suferintelor, increderea in rezolvarea tuturor greutatilor .
“Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, ne
invata Domnul nostru, iar a rabda ce inseamna decat a ne ruga mereu
In ziua in care nu ne
rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.”Privegheati si va
rugati pentru a nu cadea in ispita”. O clipa de neatentie, de indolenta, de
lene in privinta rugaciunii si diavolul pune stapanire pe noi. Numai printr-o
permanenta rugaciune il putem deci tine la distanta.
Rugaciunea este cheia
raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie
a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine
mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia
in mod glorios.
Prin rugaciune il
iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in
prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si
respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal
nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar
nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu
siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce
fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea
de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu
numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.
Rugaciunea ne este
necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de
Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul
stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce
protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care
imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre
om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu.
Despre eficacitatea rugaciunii
Necesitatea
rugaciunii se datoreste tocmai eficacitatii ei, altfel ea n-ar mai fi necesara.
Rugaciunea este
impacarea omului cu Dumnezeu, ea implora mila si sprijinul Lui. Dumnezeu se
milostiveste in fata unei staruitoare rugaciuni. Sfintii care se roaga pentru
intreaga omenire pacatoasa, linistesc furia si revolta Cerului. Niciodata nu
este invocat in desert numele si ajutorul lui Dumnezeu. El asculta ruga celui
umil si nu va dispretui cererea sa. El nu ramane surd la rugaciunile celui ce
crede in El si Il iubeste. “Cereti, bateti, cautati” cu curaj si energie, cu
incredere, cu perseverenta, cu indarjire, mereu. “Cine este acela care va da
fiului sau un sarpe in loc de paine la cererea acestuia” Chiar un om rau, supus
pacatului, nu va face aceasta. Dar Dumnezeu Tatal, cum nu ne va da oare ceea
ce-I cerem cu credinta si cu perseverenta Nimic nu vom pierde, dimpotriva, daca
ne vom adresa Lui cerandu-I ajutorul. Daca El nu ne acorda ceea ce dorim noi,
inseamna ca nu I-am cerut ceva bun, ceva care sa contribuie la sfintirea si
mantuirea noastra. “Nu stiti ce cereti”. Cat de pacatos ar fi omul, daca revine
la Dumnezeu si isi recunoaste greselile, totul i se iarta. Iisus ne-o spune
prin parabola fiului risipitor. Tot El ne invata sa cerem lui Dumnezeu orice,
dar in numele Lui “Tot ce veti cere in numele Meu, va va fi dat voua”.
Dar ce inseamna aceasta Inseamna a fi demni de un astfel de
interpret, de reprezentant, de intermediar ca Iisus. Caci cum vom avea curajul
sa cerem in numele Lui cand noi nici nu-L cunoastem, nici nu ascultam de
sfaturile Lui si nu-L iubim deloc In aceasta sta eficacitatea rugaciunii
noastre. Pentru ca Iisus sa ne reprezinte in fata Tatalui si sa primeasca de la
El ceea ce noi dorim, trebuie ca noi sa-I semanam, sa fim frati cu El, cu Cel
ce-si pune obrazul pentru noi. Toti cei ce seamana cu sublimul model al omului
perfect, toti acestia nu se roaga in zadar. Iisus ne asigura ca vom primi tot
ce vom cere in numele Lui, adica trecut prin prisma dorintelor Lui. Nu vom
primi inca ceea ce vom cere prin propria noastra dorinta, indemnati de egoismul
nostru. Intotdeauna inainte de a ne ruga, sa ne intrebam ce-ar face Iisus in
locul nostru ar cere ceea ce noi dorim atat Numai astfel vom sti ceea ce
trebuie sa cerem. Vor cadea atatea si atatea dorinte desarte de la sine. Caci
Iisus ne lamurste ca nu trebuie sa punem pret pe trupul nostru si pe
trebuintele lui, ci numai pe suflet. Deci tot ceea ce vom cere lui Dumnezeu in
legatura numai si numai cu buna stare materiala, nu va fi luat in seama decat
numai daca aceasta ne va ajuta la propasirea spirituala. De aceea multe
rugaciuni par a nu fi ascultate si noi de multe ori suntem dezamagiti si aceasta
pentru ca nu stim ce cerem. Dumnezeu are planurile Lui ascunse cu fiecare din
noi si ceea ce ni se pare bun si fericit la altii, pentru noi nu ar fi fost bun
si nu ne-ar fi ajutat la mantuire. Iisus ne fagaduieste prin juramant ca vom
primi tot ceea ce cerem in numele Lui. El nu ne inseala, dar sa devenim demni
de El.
Rugaciunea este un
leac care vindeca orice fel de rana, opreste orice lacrima, linisteste orice
durere, ea subjuga orice pasiune. Prin rugaciune nemultumirile si
resentimentele noastre se potolesc, ingrijorarile dispar, nelinistea si
nerabdarea inceteaza, iar evlavia si credinta se mareste.
Iisus ne invata sa ne
rugam unii pentru altii, iar acolo unde sunt adunati mai multi si se roaga in
numele Lui, Dumnezeu coboara in mijlocul lor. Ceea ce unuia ii lipseste,
implineste si complecteaza celalalt, ca niste membri infratiti ai aceleiasi
unitati. Asa ne doreste Dumnezeu Pace si armonie intre oameni. Rugaciunea celui
drept este ascultata de Dumnezeu, chiar daca ea este facuta pentru un pacatos.
Sa priveghem si sa ne rugam caci nu stim ceasul cand vom fi despartiti de acest
trup muritor. Oricand acest lucrui este posibil, sa fim deci gata oricand.
Sa nu ne temem de
moarte, caci rugaciunea continua este arma sigura impotriva ei. Fagaduiala lui
Dumnezeu este sincera, adevarata, este insusi testamentul lui Iisus in clipa
mortii pe cruce in fata ucenicilor Lui. Iisus a ramas acelasi, constant in
toate timpurile “Cerul si pamantul vor pieri, dar cuvintele Mele nu vor pieri”.
Deci sunt promisiunile Lui facute tuturor oamenilor orice om are dreptul sa
ceara si sa fie ascultat, si orice va cere, daca va fi spre mantuirea lui, i se
va da lui.
Rugaciunea este un
arc cu care tintim inima lui Dumnezeu, spune Sfantul Efrem. Si adauga el, ca
tot prin rugaciune strapungem pe dusmanii nostrii pe care ii dezarmam astfel.
In Vechiul Testament
sunt foarte multe exemple despre eficacitatea rugaciunii Elizeu, care a orbit o
armata intreaga numai prin puterea rugaciunii; Iona, care striga pe Dumnezeu
din pantecele balenei; Ieremia in inchisoare; Daniel in mijlocul leilor; Iov,
care multumeste lui Dumnezeu pentru toate, etc. etc.
Rugaciunea este un
sacrificiu, o mortificare placuta lui Dumnezeu. Ea purifica inima si o face
capabila sa primeasca harul lui Dumnezeu si lumina spirituala. Ea este o
convorbire sfanta, o dulce unire intre om si Dumnezeu, o reimpacare intre
Creator si opera Lui. Ea vindeca in special bolile spirituale. Ea alunga pe
demoni ca si un bici. Ea dezvaluie omului tainele lui Dumnezeu mai mult decat
toata stiinta si cultura. Ea aduce pace inimii. Cel ce inceteaza sa se roage se
pierde pe el. Viata este o permanenta lupta si pentru a invinge trebuie sa
luptam cu arme eficace. Impotriva puterilor infernului numai rugaciunea este
eficace. Trebuie sa strigam neincetat spre Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca
El nu ne asculta rugaciunea noastra in nici un caz nu este zadarnica si vine
ceasul cand ea va da roade. Cu ochii trupului nu putem vedea efectele
rugaciunii decat in ceasuri urgente si speciale. Iisus proclama pedeapa
infernului impotriva celor ce nu au mila fata de cei ce implora si nici el nu
va avea mila de noi atunci cand i-o vom implora.
La ce pericol vesnic
se expun cei ce nu se roaga. Viata lor este un infern insuportabil, o vesnica
nemultumire, o permanenta grija, o revolta continua impotriva fatalitatii.
Ce trebuie sa cerem prin rugaciune
Cand Iisus spune “Tot
ce veti cere in numele Meu, Tatalui, veti primi”. El se refera in primul rand
la lucrurile spirituale, la viata sufletului pentru care de fapt a venit in
mijlocul oamenilor. Si tot El spune cu alt prilej “Cautati Imparatia lui
Dumnezeu”. Deci aceasta trebuie sa cerem in rugaciunea noastra.
Cat priveste
lucrurile si bunurile materiale, le putem cere atat timp cat ele nu ne
impiedica la cucerirea Imparatiei. Dar oamenii incep intotdeauna prin a cere
lui Dumnezeu fel de fel de binefaceri pamantesti si se mira apoi ca nu li se
implinesc rugaciunile in care-si exprima dorintele lor. Dar ei nu se gandesc
niciodata a cere lui Dumnezeu mantuirea sufletului lor si sa accepte deci orice
suferinta, daca aceasta contribuie la mantuirea lor, la readucerea lor pe
drumul cel drept. Ei ar trebui sa multumeasca lui Dumnezeu pentru orice si
pentru toate, fie durere si boala, fie binefacere si prosperitate si tot ceea
ce primesc sa puna in slujba Domnului, sa spuna ca Iov “Domnul a dat, Domnul a
luat, fie Numele Lui binecuvantat!” “Si toate celelalte se vor adauga
voua…celor ce cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu”, ne incredinteaza Iisus.
De ce deci sa ne mai
ingrijoram de micul nostru destin, sa-L cautam pe Dumnezeu, sa-L iubim cu
ardoare si sa-L facem iubit altora, iata datoria noastra. Accesoriile vietii
acesteia - ca sanatatea, averea, stiinta, talentele - nu pot fi decat mijloace
pentru a castiga lumina spirituala si fericirea vesnica, iar nu scopuri in
sine. Sa cerem deci bunurile spirituale, intelepciunea, ca Solomon, harul
sfintilor care pastreaza inocenta, inspiratia divina in orice actiune a noastra
in timpul milei, caci fara Dumnezeu nimic nu se face. Sa cerem curajul si taria
de a pune capat oricarui obicei prost si vicios. Sa cerem remuscarea si
lacrmile pocaintei, parerea de rau a tot ce am facut contra vointei lui
Dumnezeu. Sa cerem ca Dumnezeu sa inmoaie inimile impietrite si sa ne inspire
mijloace ingenioase de a imblanzi pe cei viciosi si corupti. Sa cerem ca inima
noastra sa fie mereu flamanda si insetata de Iisus, de painea cea divina si
datatoare de viata si de sangele cel sfintitor.
Eu sunt painea
vietii, cine va manca din painea aceasta in veci nu va flamanzi.
Pentru ce deci sa ne
mai ingrijoram atat de painea cea materiala care satura doar trupul, iar
sufletul il lasa flamand Caci omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice
cuvant iesit din gura lui Dumnezeu.
Sa cerem ca prima
noastra grija sa fie de a obtine aceasta “paine divina”, iar martirajul nostru
zilnic sa fie o pregatire pentru acest ospat. Desigur sa nu ispitim pe Dumnezeu
si sa nu ne mai interesam de treburile pamantesti, bizuindu-ne pe promisiunea
lui Dumnezeu, ca toate ni se vor da. In primul rand sa cautam dreptatea lui
Dumnezeu, Imparatia Cerurilor si apoi interesele pamantesti. Sa nu dam
prioritate celor de pe urma, dar nici sa le neglijam complet, adica sa nu
devenim de fapt niste interesati in fond, sa-L iubim si sa-L slujim pe Dumnezeu
in scopul de a ne da si a ne asigura ceea ce este necesar trupului nostru. Daca
toate celelalte ne sunt date, sa multumim cu recunostinta lui Dumnezeu, sa nu
punem pret pe ele, sa nu ne deprimam si sa nu ne departam de Dumnezeu. Ce
rusinoasa si meschina ar fi dragostea noastra atunci. Sa rabdam ca Iov, sa ne
resemnam ca el - aceasta este mantuirea noastra. Sa cerem deci darul de a ne
lepada de noi insine, de amorul propriu de orgoliul care este cauza tuturor
suferintelor omului.
Sa cerem curatenia,
nevinovatia, mila de orice cuvant spurcat. Sa cerem rabdarea si pacea impotriva
contrarietatilor. Sa cerem bunatatea si blandetea, amabilitatea si ingaduinta
fata de cei ce ne provoaca.
Dupa ce vom cere toate
aceste bunuri spirituale putem cere in rugaciunile noastre si ceea ce este
necesar trupului nostru, care de fapt este Templul Duhului Sfant. Deci vom cere
sanatate acestui templu pentru ca Dumnezeu sa locuiasca in pace in el.
Sa cerem o viata
lunga, nu pentru a ne inmulti greselile, ci pentru a lucra si a adauga inzecit
talantii incredintati de Dumnezeu fiecarui om la crearea lui. Sa cerem bogatia,
nu pentru a ne satisface pasiunile si dorintele noastre egoiste, ci pentru a
ajuta pe cei suferinzi, a fi pentru ei o bimefacere trimisa de Dumnezeu la
cererile lor.
Sa cerem stiinta, nu
pentru a ne ingamfa cu ea si a ne socoti superiori altora, ci pentru a
descoperi adevarata lumina si pentu a o impartasi si altora, pentru binele
tuturor.
Sa cerem prieteni
adevarati, care constituie cea de a doua jumatate a noastra. Ei ne completeaza
atunci cand sunt sinceri, credinciosi iar nu lingusitori, exploatatori ai
pasiunilor noastre.
Sa cerem copii. Ei
sunt binecuvantarea familiilor si comoara parintilor, dar ei trebuie sa fie mai
mult copii lui Dumnezeu decat ai parintilor. Daca acesti copii tradeaza pe
Dumnezeu din dragoste pentru parinti, mai bine nu s-ar fi nascut.
Sa ne rugam pentru
altii. Este o datorie impusa din mila crestina. Aceasta rugaciune este cea mai
placuta lui Dumnezeu, ea este lipsita de interes propriu, constituie deci o
lepadare de sine o mortificare. Aceasta rugaciune constituie unirea intre
suflete, pacea si armonia pe pamant.
Conditiile in care trebuie sa ne rugam
Nu stim sa ne rugam,
nu stim ce cerem. Pentru ca rugaciunile noastre sa devina eficace, ea trebuie
sa indeplineasca doua feluri de conditii
1. Conditii indepartate sau negative (ceea ce insemneaza
absenta obstacolelor care s-ar opune eficacitatii rugaciunii noastre)
Or, exista doua mari
obstacole pacatul si imprastierea spiritului.
Este necesar deci ca
sa ne rugam numai in stare de har si de reculegere
a) In stare de har inseamna a fi cu inima curata, senina,
plina de sinceritate. O rugaciune nu se face de o limba otravita, plina de
nemultumire si de invidie. Schimbul sincer, nefalsificat intre om si Dumnezeu
se face numai cand omul isi daruieste inima lui Dumnezeu in schimbul cererilor
sale. Pacatosului, celui ce si-a daruit inima pasiunilor, vietii materiale, Dumnezeu
nu-i datoreaza nimic, acesta degeaba se roaga. Numai in schimbul inimii omului,
Dumnezeu se milostiveste de cererea celui nevinovat. Iisus ne precizeaza ca
pana ce nu vom deveni curati cu inima ca niste copii, nu vom avea parte de
Dumnezeu.
Rugaciunea copiilor
este ascultata, ei sunt plini de candoare, de nevinovatie, caci pentru unii ca
acestia este daruita Imparatia lui Dumnezeu Cerul este acestora destinat. Sa
devenim deci copii cu inima si rugaciunea noastra va fi ascultata.
b) Reculegerea trebuie sa fie alta calitate a rugaciunii
noastre. Cu inima curata, fara ganduri ascunse, neinteresate, sa ne concentram
in rugaciune ca pentru un lucru foarte important. Sa alungam orice gand strain,
orice preocupare sa ne impunem spiritului nostru, memoriei, imaginatiei,
vederii si auzului. Sa oferim totul lui Dumnezeu. Nimic din fiinta noastra sa
nu fie in afara de Dumnezeu. Trebuie sa fim stapani pe noi insine, sa renuntam
la tot ceea ce ne atrage, sa facem un act de abnegatie totala, sa nu fim ca poporul
evreu, despre care Iisus spunea adesea “Acest popor ma cinsteste cu buzele, iar
inima lui este departe de Mine.”
De ce nu ne pregatim pentru rugaciune asa cum ne pregatim
pentru o audienta la un mare personaj Pentru ca suntem inconstienti de ceea ce facem
si cui ne adresam. Interesele noastre pamantesti sunt mai importante pentru noi
decat cele spirituale. Un suflet care se reculege inainte de a se ruga, este un
suflet care-si impune un sacrificiu, isi impune o vigilenta incordata in a se
supraveghea necontenit si aceasta mortificare este placuta lui Dumnezeu. Acest
suflet care-si astupa urechile pentru a nu mai asculta vocea sangelui si a
carnii si care-si inchide ochii pentru a nu mai vedea raul de pe pamant acesta
ajunge la Dumnezeu, sa se ridice pana la El. El contempla in adevarata lumina a
gloriei Sale. Il priveste cu ochii spiritului si niciodata pentru el nu va mai
avea vreo importanta desartaciunile si intrigile oamenilor.
Cum se va putea ruga
un suflet imprastiat, care doreste sa vada si sa auda tot ce se intampla in
jurul sau, care isi ofera inima la orice impresie ce i se prezinta din afara,
incapabil sa-si impuie o ordine interioara. Numai cei ce-si pot porunci o
retragere interioara, o viata interiorizata, o singuratate cu ei insisi si o
companie numai cu Dumnezeu pentru a-L admira si invoca in voie, numai acestia
stiu sa se roage cu adevarat.
2. Conditiunile apropiate pe care trebuie sa le
indeplineasca rugaciunea pentru a fi eficace
Aceste conditii sunt
a) Umilinta atunci cand, asemeni fiului risipitor, suntem
constienti de nimicnicia noastra si de faptul ca nu meritam decat dispretul lui
Dumnezeu si al oamenilor, ne rugam ca niste cersetori umili, doar cu speranta
ca poate Dumnezeu se va milostivi de noi, caci suntem incapabili de orice, fara
mila lui Dumnezeu.
In parabola vamesului
si a fariseului, Iisus ne arata cum sa ne rugam, Sfantul Augustin spune “Suntem
cu totii niste cersetori fata de Tatal ceresc. Am fost goniti din Paradis si
despuiati de haina nevinovatiei, am fost expropriati de diavol si de pacat.
Trebuie sa cerem deci cu o mare si profunda umilinta.”
b) Ravna si dorinta intensa cu care ne rugam lui Dumnezeu
pentru a-I place. Cu alte cuvinte sa ne rugam cu dragoste, sa nu dorim decat
ceea ce doreste El, sa ne uitam pe noi insine totalmente. Pe cei caldicei
Dumnezeu nu-i iubeste, caci neglijenta, indiferenta si tembelismul supara pe
Dumnezeu, acestea toate dovedind ca inima noastra nu-I apartine.
Rugaciunea este mai
mult un strigat al inimii decat un sunet al limbii. Sfantul Augustin spune,
”Focul dragostei este strigatul inimii. Pentru ca insusi Dumnezeu este un foc
mistuitor trebuie sa-L iubim intr-un limbaj de foc pentru ca El sa ne asculte”.
Rugaciunea nu este numai un murmur al buzelor, ci este
afectiunea inimii, care nu se aude, dar care urca direct spre Dumnezeu.
Fervoarea nu este deci o devotiune sensibila si vizibila, care de multe ori
este efectul temperamentului. Adevarata rugaciune, chiar daca este monotona si
lipsita de exclamatii puternice, este dragostea inimii pentru Dumnezeu.
“Cine iubeste putin, se roaga putin; cine iubeste mult, se
roaga mult.”
Deci adevarata cerere este aceea a inimii si inima nu cere
decat ceea ce iubeste, iar cine iubeste pe Dumnezeu, cere ceea ce doreste El. A
ne ruga deci nu inseamna a fi coplesiti de consolari interioare si a cauta
aceasta, cu alte cuvinte o satisfacere a sensibilitatii noastre, a simturilor
corpului nostru.
Adevarata rugaciune
este a dori ceea ce Dumnezeu doreste si a implini vointa Lui in toate actiunile
noastre. Bucuria sensibila care se naste uneori din aceatsa generozitate a
vointei noastre, este ceva secundar daruit de Dumnezeu celor drepti Iisus
chiar, in rugaciunea teribila din gradina Ghetsimani, avea inima intristata,
plina de dezgust si dornica de a indeparta paharul suferintelor ce-I era
destinat. Toate instinctele Lui umane respingeau acest calvar, totusi s-a supus
si a dorit ceea ce Tatal a dorit “Fie precum voiesti Tu”.
Asadar, sufletul ce se simte uscat de elan, trebuie tocmai
atunci sa indeplineasca vointa lui Dumnezeu, rugaciunea pe care obisnuia s-o
faca, chiar daca nu mai simte consolarile sensibile si placute de alta data.
Intr-o astfel de rugaciune meritul creste mult, caci sufletul se forteaza,
corpul se mortifica, iar spiritul se fortifica si capata o noua vigoare.
c) Credinta si increderea fac de asemenea ca rugaciunea sa
fie eficace. Sufletul trebuie sa fie bine convins ca Dumnezeu poate si vrea sa
asculte cererea noastra. Dumnezeu nu ne poate insela si increderea in El trebuie
sa fie totala. Iisus mereu si mereu repeta ca de vom avea credinta, vom obtine
tot ceea ce dorim, caci totul este cu putinta celui ce crede. Toate miracolele
facute de Iisus s-au bazat pe credinta celor ce-I cereau mila “Crezi ca pot
face aceasta” sau “Fie tie dupa credinta ta”. Sau cand apostolii Il intrebau de
ce ei nu puteau face anumite lucruri, El le raspundea “Din cauza necredintei
voastre”. Si numai un graunte de credinta sa fi avut si muntii din loc s-ar fi
putut muta. Nimic n-ar fi fost cu neputinta pentru cei ce cred.
Increderea in Iisus
care a ramas acelasi ca si in primul secol al crestinismului, aceasta ne aduce
realizarea rugaciunii noastre.
Dar noi cei de astazi
nu mai avem incredere, prin faptul ca nu mai vedem miracole petrecandu-se la
tot pasul. Ele nu mai sunt necesare in prezent, pentru ca religia crestina s-a
consolidat definitiv si cine traieste si iubeste pe Iisus cu adevarat, acela
vede zilnic minuni in tot ce se intampla cu el insusi. Iisus de altfel inca de
pe atunci spunea “Fericiti cei ce nu vad si cred”, iar ucenicilor le spunea
“Vor fi multi care vor dori sa vada ceea ce vedeti voi si nu vor putea”.
In toate vietile sfintilor s-au petrecut minuni cu ei
insisi. Insuccesul rugaciunii noastre se datoreste necredintei, indoielii.
“Daca veti putea crede” raspunde Iisus celui ce-L intreaba de poate face o
minune cu fiul sau.
Puterea lui Dumnezeu
este egala cu credinta omului. Daca totul este posibil celui ce crede, depinde
numai de el. Cine doreste mult, sa creada mult. Cel ce ezita si se indoieste
este ca valul marii ridicat si dus de vant.
d) Perseverenta rugaciunii, hotararea de a continua in
cererea noastra cu toate obstacolele ce se ivesc, cu tot termenul indelungat in
asteptarea implinirii cererii noastre, iata o calitate absolut necesara pentru
eficacitatea rugaciunii. Perseverenta presupune continuitatea intentiei,
vointei noastre care urmareste cu indarjire mereu acelasi lucru. Aceasta face
din viata noastra o continua rugaciune, fapt pentru care ne amana Dumnezeu in
rezolvarea dorintei noastre, tocmai pentru a ne face sa ne rugam mereu.
“Trebuie mereu sa va rugati, fara a slabi niciodata”.
Dumnezeu are tot dreptul ca sa ceara sa ne rugam neincetat
pentru gloria Lui, pentru binele si interesul nostru, pentru insusi demnitatea
noastra, pentru binefacerile Sale.
Rugaciunea noastra
este imperfecta, nedemna de gloria lui Dumnezeu. De aceea pana ce nu implineste
toate conditiile perfectiunii, Dumnezeu o lasa sa se repete mereu, caci prin
exercitii ea se desavarseste.
Rugaciunea noastra sa
fie ca a unei fiinte ce urmareste ceva nobil si maret, iar nu ceva de moment,
trecator fara valoare spirituala si este de demnitatea noastra sa perseveram in
ea.
Daca cererile noastre
ar fi imediat implinite, noi am fi expusi la ingamfare la incredere in meritele
noastre personale la drepturi ce nu le avem. Interesul nostru spiritual este
deci ca Dumnezeu sa ne faca sa simtim tocmai prin acele intarzieri intelepte,
pretul harurilor Sale si astfel sa avem inima pregatita pentru recunostinta
umila. Singuraperseverenta poate sa obtina aceasta. Iar daca uneori Dumnezeu ii
asculta imediat, iar pe altii nu, aceasta este taina si planul Sau ascuns, pe
care nu ne este dat noua a-l cunoaste. Totul este insa opera gloriei Lui si spre
perfectiunea noastra.
Cine vrea sa-si
atinga scopul si sa persevereze mereu si cel putin pentru incapatanarea lui,
Dumnezeu il va asculta, asa cum ne fagaduieste Iisus in parabola cu cel ce a
venit noaptea sa ceara paine prietenului sau care dormea si pregeta sa se
scoale, dar care pana la urma, sacait peste masura de cel ce batea la usa, s-a
sculat si i-a dat.
“Imparatia lui Dumnezeu se ia prin violenta” si daca cel pe
care il rugam pare ca nu ne aude, trebuie sa-l fortam. O dulce violenta care
nu-l supara pe Dumnezeu ci din contra Il impaca, care nu raneste pe aproape, ci
il ajuta, ii micsoreaza si ii face sa-i dispara pacatul.
Paraliticul din
Evanghelie a asteptat 38 de ani si n-a disperat, iar noi dupa zece zile de
rugaciuni neimplinite, disperam, pierdem increderea si devenim caldicei in
credinta.
Perseverenta deci
presupune o incredere neclintita si fara margini in bunatatea lui Dumnezeu si
pe care nici o intarziere n-o supara si n-o dezamageste.
Dumnezeu opereaza in
secret rezolvarea dorintelor noastre spre binele nostru. Cel ce se roaga
neincetat pentru un anumit scop, totusi se transforma fara sa-si dea seama. El
se sfinteste incetul cu incetul si comportarea lui devine un exemplu pentru cei
din jur. Iata un prim efect al perseverentei. Cel ce iubeste pe Dumnezeu stie
ca mai tarziu sau mai devreme Dumnezeu il va asculta. “Cereti si vi se va da”,
mereu fara incetare, fara nerabdare.
e) Rugaciunea noastra sa fie facuta in numele lui Iisus
Hristos. El este singurul mediator sa linisteasca revolta Tatalui, sa
sfinteasca pe om, sa-l scape de pacat, cauza conflictului dintre Creator si
opera Sa.
Neascultarea este
poarta prin care a imtrat pacatul in lume si odata cu el moartea.
Iisus este modelul
ascultarii, al supunerii in fata vointei lui Dumnezeu. El a venit pentru a da
ascultare Tatalui, pentru a se oferi ca jertfa nevinovata in numele omenirii.
In numele Lui, a Lui
Iisus, cerul se inclina, infernul tremura, iar pamantul Il preamareste pentru
imensa Lui binefacere adusa.
Tot ce vom cere
Tatalui in numele Lui, vom obtine, aceasta ne-o asigura chiar El. Rugaciunea
noastra n-are nici o valoare daca nu este facuta in numele meritelor Lui. El
ne-a imprumutat noua meritele Lui pentru a ne face demni de a cere ceva lui
Dumnezeu. El a construit puntea de legatura ce fusese rupta, odata cu
neascultarea primului om. Biserica logodnica lui Iisus intotdeauna se roaga in
numele Lui.
f) Rugaciunea facuta prin intermediului Maicii Domnului are
de asemenea darul de a fi implinita. Dupa Iisus, ea este imaginea cea mai
perfecta a lui Dumnezeu. Ca mama a lui Iisus, Ea are tot dreptul sa ceara
anumite favoruri Fiului Ei. Iar legea data de Dumnezeu lui Moise vorbeste
despre blestemul ce cade asupra fiilor ce nu-si respecta parintii. Ori Domnul
nu se poate contrazice pe Sine si Mama Lui intervenind penru noi, are dreptul
de a fi ascultata. Duhul Sfant care a pregatit in Ea sanctuarul viu in care
trebuia sa vina Mantuitorul lumii si care de fapt este logodnicul Ei, cum oare
nu O va asculta in rugaciunile Ei Maria este sora noastra, prin faptul ca Ea
s-a nascut din acelasi sange al lui Adam, ca si noi, deci ea are o mila si o
dragoste frateasca fata de noi. In al doilea rand, Ea este Mama noastra, prin
Testamentul lasat de Iisus insusi inaintea mortii Sale. El a recomandat atunci
lui Ioan ca Mama Lui pe viitor, deci Mama tuturor oamenilor.
Iata cel mai pretios
dar lasat de Iisus omenirii. Avem ca Mama spirituala pe insusi Mama Lui, Fiica
Tatalui si Sotia Duhului Sfant. Ce comoara de nepretuit de care insa multi se
dispenseaza s-o recunoasca si s-o slujeasca. Cei ce nu-si pun nadejdea in Maica
Domnului, Regina Ingerilor, a patriarhilor, a apostolilor, a martirilor, a
fecioarelor, a tuturor sfintilor, exemplul tuturor celor alesi, conceputa in
planul de creatie a lui Dumnezeu. Cea care a sfaramat capul sarpelui infernal,
cea care are puterea sa obtina pentru noi indepartarea ispitelor diavolului si
iertarea pacatelor noastre, aceia care deci o ignora, sunt de plans. Ei sunt
sufletele pierdute care scapa acest unic prilej de mantuire ajutorul Maicii
Preacurate.
Dupa cum Iisus este
aparatorul nostru fata de Dumnezeu, tot asa este Maria fata de Iisus pentru
noi.
Cel ce a calcat legea
lui Dumnezeu sa se arunce in bratele Mariei, Maica Milelor, unica speranta a
pacatosilor. Ea este autoarea vietii, Maica Mantuirii. Daca n-ar fi fost Ea,
Iisus n-ar fi avut cum sa vina pe lume.
Rugandu-ne Ei, nu ne
ratacim niciodata, nu disperam niciodata. Ea este pentru toti darnica, prin Ea
cel mort renaste la viata, caci Ea nu dispretuieste pe nimeni. Alergati deci la
Maria, Maica Domnului si Mama noastra cu toata increderea.
g) Rugaciunea trebuie
sa fie insotita de sacrificii si mortificari.
Toata viata Domnului
Iisus n-a fost decat un sir intreg de sacrificii si suferinte. Profetii L-au
prezis ca pe o victima inocenta, ranita si distrusa de rautatea omenirii “Ca o
oaie spre junghiere si ca un miel fara de glas”, asa a fost Iisus.
Ascultator pana la
moarte, asa a distrus pacatul. Trebuie deci sa-L urmam dupa exemplul vietii
Sale muritoare, sa lepadam tot ce ne apartine, sa distrugem in noi instinctul
conservarii materiei si al egoismului. Omul durerilor ne-a demonstrat de ce
egoism este capabil orice om, daca vrea. Ori, pentru a fi agreabili si
ascultati de Dumnezeu Tatal, trebuie sa fim niste copii credinciosi ai acestiu
divin exemplu original. Acest “Fiu al Omului” este adevarata noastra menire;
aceasta perfectiune a fost scopul vietii si creatiei noastre. Noi insa am
deviat, am gresit calea, ne-am infundat in noroaie si in santuri si am cazut in
prapastie. Putem insa reveni, putem sa ne intoarcem pe calea cea buna, cea
sigura, singura si adevarata cale care duce la nemurire si fericire. Aceasta
este Iisus. “Caci Eu sunt calea, adevarul si viata”… “Cel ce nu intra prin
Mine, caci Eu sunt poarta, este un hot”.
Trebuie sa suferim ca El, insulte si nedreptati, ocarile si
rautatea oamenilor conduse de satan, sa nu ne speriem de suferinta fizica, caci
“cel ce-si pazeste viata o va pierde” ci sa fim gata pentru Iisus sa ne
sacrificam aceasta viata a materiei pentru a castiga pe cea a spiritului, dupa
cum ne asigura El “Cel ce-si va pierde viata pentru Mine, acela o va castiga”.
Cum dorim noi sa ne rugam lui Dumnezeu in numele lui Iisus
cel martirizat, noi care ne supunem tuturor pasiunilor corpului nostru
Mortificarea ucide pacatul si duce deci cu usurinta rugaciunea noastra la
Tatal.
Toti sfintii au fost
oameni ai sacrificiului. Suferinta apropie pe om de Dumnezeu. “Cei ce apartin
lui Iisus si-au crucificat carnea lor cu poftele si viciile ei”, spune Sfantul
Pavel. Acesti eroi ai credintei suspendau legile naturii, mutau muntii din loc
si inviau mortii. Ei au ajuns la perfectiunea lui Iisus prin… post si
rugaciune. Urandu-se pe ei insisi si corpul lor, acesti eroi ce au ucis pacatul
din ei prin mortificari si impuneri fortate si au atins prin rugaciunile lor
inima lui Dumnezeu.
Noi cei de astazi sa
ne mortificam acceptand cu marinimie incercarile zilnice, sa reprimam
caracterul nostru impulsiv, sa infranam pasiunile si poftele trupului nostru si
ambitiile spiritului nostru. Sa veghem asupra fiecarui simt in parte. Sa
fagaduim lui Dumnezeu ca ne vom abtine de la o satisfactie la care tinem foarte
mult, pentru ca rugaciunea noastra sa fie primita. Omul care se mortifica isi
purifica sufletul, isi supune corpul spiritului sau, “isi umileste inima,
revine la castitate si nevinovatie, cu alte cuvinte indeparteaza obstacolele ce
se opun eficacitatii rugaciunii sale.
Numai astfel umiliti
in fata lui Dumnezeu, insufletiti de o credinta si de o incredere fara margini,
sa oferim sacrificiile noastre in numele lui Iisus si al Mariei. Numai astfel
rugaciunea noastra va fi roditoare.
Daca s-ar putea
organiza si la noi in azilurile de copii orfani acea rugaciune colectiva a
micilor nevinovati, a ingerilor pamantesti, a celor ce cu siguranta imblanzesc
inima lui Dumnezeu. Cate minuni nu s-ar obtine astfel… Asa cum s-a petrecut in
Franta, unde oamenii plini de credinta si de mila pentru semenii lor, au
organizat astfel de cercuri.
Rugaciunea facuta in
comun este mult mai eficace si indeplineste toate conditiunile pentru aceasta.
Iisus insusi ne spune “acolo unde sunt reuniti doi sau trei oameni in numele
Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”. Unul corecteaza lipsurile celuilalt. Si
unde poate sa fie mai multa curatenie si inocenta decat intr-un grup de copii
crescuti sub indemnul unui misionar devotat pentru slava si dragostea lui
Dumnezeu Ei nu formeaza cu totii decat un suflet si o inima, care striga catre
cer. Aceste implorari ale unor suflete nevinovate se ridica spre Dumnezeu ca
fumul de tamaie si obtin gratia si mila Lui pentru cei ce-o cer prin acest fel
de intermediari.
Rugaciunea micilor
orfani a facut minuni in tarile unde s-a putut organiza acest lucru. Si
simultan cu rugaciunile micilor ingerasi, cei in suferinta au fost indemnati ca
la randul lor sa faca rugaciuni eceptionale, ca de exemplu zilnic sa recite un
“Tatal nostru” si de zece ori “Bucura-te Marie”, timp de o luna. Aceasta dupa
cum era cazul. Efectele erau miraculoase. Dumnezeu actiona prin fenomene
uluitoare si impenetrabile.
Unii au fost sfatuiti
sa dea liturghii timp de zece sau mai multe zile, in timp ce micutii azilului
sau fecioarele sarace si umile se prosternau in numele lor in fata Maicii
Domnului si blandului ei Fiu.
Lui Dumnezeu Ii plac
rugaciunile micilor inocenti, dar El vrea sa vada rabdarea si credinta noastra,
El ne lasa multi ani in asteptare si deodata, cand nici nu ne asteptam, minunea
se produce.
Pentru cei ce-si folosesc
averile si bunurile lor in opera de binefacere si niciodata n-au lasat sa plece
de la usa lor un sarac nemiluit, pentru acestia, in clipele lor de restriste si
suferinte, Dumnezeu nu ramane surd la cererile lor. Pentru cei ce au credinta,
Dumnezeu patrunde in viata lor, implinindu-le rugaciunile.
Rugaciunile pentru
cei morti au de asemenea o mare valoare. Dupa spusele Sfantului Pavel “Sufletul
care traieste prin credinta si care vede in cele mai mici intamplari actiunea
lui Dumnezeu asupra sa, acela ne se mai mira cand survin cele mai grele
incercari pentru mantuirea lui si a semenilor lui. Ce consolare minunata simte
acesta in fundul sufletului sau ranit de suferinta, gandindu-se ca cerul nu l-a
lovit decat spre a-l purifica si mai mult si a-l face instrumentul milei
divine”.
Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse. Multe necazuri se
intampla spre binele nostru, iar noi nu ne dam seama. “Tot raul spre bine”. Cei
ce duc o viata retrasa, departe de lume, de agitatiile si ambitiile ei, numai
acestia inteleg rostul si mersul evenimentelor.
Oamenii in general in
necazurile lor si in suferinte incep intai spre a incerca fel de fel de metode
de rezolvare, pur omenesti si numai dupa ce au dat gres in orice, abia atunci
incearca si rugaciunea catre Dumnezeu. Ce mare gresala. Prin rugaciune su numai
prin rugaciune trebuie sa incepem, ca Dumnezeu este Cel ce da curs
evenimentelor si “nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara stirea
Lui”.
Numai prin rugaciune vom fi inspirati ce anume mijloace
omenesti sa folosim pentru rezolvarea cererii noastre si care de fapt nu sunt
decat accesorii si mijloace secundare.
Mila lui Dumnezeu
este totul. Cine se roaga Lui cu incredere si din primul moment obtine totul.
Important este ca
ceea ce cerem sa nu devina o piedica in calea sfinteniei si perfectionarii
noastre si de aceea, de multe ori Dumnezeu nu ne acorda ceea ce cerem, fara ca
noi sa intelegem aceasta. Exista ceva la mijloc, o ambitie, o mandrie, o
dorinta de a trai in pace si liniste, ceea ce nu-i este dat unui crestin
adevarat care trebuie sa lupte necontenit cu el insusi si cu altii. Cate si
cate taine ascunse stau la baza neindeplinirii cererilor noastre facute lui
Dumnezeu. Daca le-am cauta cu inima sincera si lepadati de noi insine, le-am
gasi cu siguranta.
Rugaciunile facute
pentru pocainta celor rai sunt covarsitor de greu de indeplinit. Un suflet
dusmanos fata de Dumnezeu are prejudecati de neinvins impotriva tainelor si
miserelor credintei crestine si el se cramponeaza cu furie de ideile si pasiunile
sale. Omul credincios este incapabil sa rastoarne astfel de bariere din inima
in care domneste diavolul si inca de zeci de ani. Niciodata prin mijloace
omenesti nu se va putea inabusi pasiunile unei inimi corupte ce nu cauta decat
satisfacerea poftelor sale. Numai Domnul singur poate face o minune cu el si
aceasta numai in urma rugaciunii perseverente, umila si plina de incredere. Si
in urma sacrificiilor facute in special pentru mantuirea sufletului celui
pacatos. Jertfa este necesara, numai ea alunga revolta si dreapta furie a lui
Dumnezeu fata de cel impietrit si prigonitor.
In rezumat tot omul,
fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav
sau sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata
inima, dornic in mod sincer de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu
incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea miracole in viata lui si ochii
i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creatiei Lui si
a intregei omeniri.
Ultimul cuvant in
lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui.
Prin rugaciune
dezarmam iadul, dar sa ne rugam cum trebuie, sa ne pastram inocenta, sa fugim
de divertismentele lumii si de tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu. Sa-I
vorbim Lui cu simplicitate, ca un copil catre Tatal Sau, incredintandu-I
temerile si amaraciunile vietii noastre. Chiar cand parem parasiti de El, sa ne
incredem totusi impotriva oricarei aparente, in grija ce ne-o poarta.
Prin intermediul Mariei si a Domnului Iisus, vom dezarma pe
Dreptul Judecator.